Vorbeam cu cineva zilele astea și-mi arăta ce recenzii bogate are pe Letterboxd, îmi spunea cum în fiecare zi vede cel puțin un film, dar nu se uită la orice fel de film, că lui nu-i place mindless content. În regulă, fiecare cu plăcerea lui. Până la urmă viața e scurtă și trebuie să o trăim la maxim, să facem ce ne place, nimic de comentat.
Problema apare când stăm să despicăm firul în 4 și încercăm să ne dăm seama ce înseamnă acest mindless content. Filme fără poveste? Filme pe care le vezi seara când vii de la facultate/muncă și vrei să te uiți la ceva doar ca să te relaxezi? Filme care nu sunt făcute de Lynch, Kurosawa, Spielberg, Tarantino, Scorsese, și așa mai departe?
Aici apare o problemă. „Mindless” nu înseamnă prost. Un film poate fi simplu, previzibil sau făcut exclusiv pentru divertisment fără ca asta să fie automat un defect. Nu orice film trebuie să aibă trei straturi de simbolism, să ridice întrebări despre existența umană și să te lase cu nevoie de încă două ore de analiză după generic.
Problema apare atunci când transformăm gustul personal într-un fel de statistică, de mod de măsurare al valorilor altor oameni. E una să spui „nu-mi place filmul ăsta pentru că nu se pupă cu gusturile mele”. E cu totul altceva să spui „filmul ăsta e prost, iar oamenii care se uită la așa ceva nu înțeleg cinematografia de calitate”. Vedeți diferența? Prima e despre preferințe, a doua înseamnă snobism.
La bază, cinefilia înseamnă dragostea de film. Dacă punem totul pe o axă, la un capăt avem un cinefil, un om care poate aprecia un film de artă, un film făcut de un regizor renumit, dar și un film făcut de Adam Sandler, să spunem. De asemenea, cinefilul iubește să vadă filme. Mult. Să vorbească despre filme, să discute cu alții despre ele, să facă schimb de păreri și de opinii.
Snobul, în schimb, pare că este mai interesat de ce spune filmul despre el decât de filmul în sine. Pentru el, există filme care „se pun” și filme care nu se pun. Există filme pe care trebuie să le fi văzut ca să poți avea o opinie și filme despre care nici nu merită să vorbești, iar toate aceste preferințe ajung să devină un fel de ierarhie socială.
N-am absolut nici cea mai mică problemă cu cinefilii adevărați. Și mie îmi place să mă uit la filme, să îmi dau cu părerea, să fac schimb de opinii, să încerc să înțeleg anumite lucruri, dar îmi place să mă uit și la filme care nu sunt profunde și sunt făcute doar pentru că.
